X

inscrie-te la newsletter

Yamamay Space Bra 3D

October 31, 2016 in style

La finalul lunii septembrie, vă povesteam într-o postare că brandul italian de lenjerie Yamamay a deschis primul său magazin din București, la ParkLake. La prima mea vizită în magazin, mi-am ales două sutiene și astăzi vreau să vă povestesc mai multe despre unul dintre ele, pentru că este absolut senzațional, cel mai bun sutien pe care l-am avut ever!

Alegerea unui sutien nu e treabă ușoară, cel puțin nu pentru mine. În ultimul timp, am preferat să port mai degrabă bustiere din dantelă, că mi se păreau mai practice și nu le simțeam foarte incomod. Însă, de când mi-am luat Space Bra de la Yamamay, sunt absolut înnebunită după acest sutien!

Ce are atât de special acest sutien? În primul rând, este făcut dintr-un material care eu nu credeam că există pe lumea asta. Cupa sutienului este făcută la exterior dintr-un material de tip fagure (seamănă cu un fel de burete foarte aerat), iar la interior dintr-o țesătură foarte compactă. Datorită acestui material, Space Bra este foarte confortabil de purtat, este elastic, lasă pielea să respire și arată foarte bine chiar și sub tricouri sau bluze mulate. În afară de asta, nu are sârmă de susținere, ceea ce-l face și mai confortabil.

Yamamay Space Bra este disponibil în trei nuanțe: negru, alb și piersiciu. Eu îl am pe cel piersiciu, însă vreau să-mi completez colecția și cu celelalte culori.

Yamamay Space Bra

Sutienul Yamamay Space Bra a fost lansat pe piață la finalul lunii august și imaginea colecției este Naomi Campbell, fotografiată de nimeni altul decât Mario Testino. 

Yamamay Space Bra

Iar pe final, vreau să vă spun câteva vorbe și despre cea mai recentă campanie Yamamay – EVERYBODY for real bodies, for real women, o campanie inspirațională care celebrează femeia în toată splendoarea ei, indiferent de tipul corpului și de imperfecțiunile pe care toate le avem și care ne fac unice. Pentru prima dată, Yamamay a decis să prezinte împreună cele două colecții ale sale – The Basic și The Fashion, pentru a evidenția că pot fi combinate între ele într-o mulțime de moduri. Colecția The Basic include lenjerie ce se evidențiază prin simplitatea ei, iar colecția The Fashion are mai degrabă piese senzuale, sexy. Pentru această campanie, au fost alese trei modele – Mathilde, Tamara și Juliana, iar mai jos vă las spotul.

Iar pe final, vă recomand din suflet să încercați sutienele Space Bra și vă garantez că vă va schimba modul în care ați perceput sutienele până acum.

Share This Post

You Might Also Like

Back to top