X

inscrie-te la newsletter

Tușurile multifuncționale Rimmel Wonder ‘Swipe

February 4, 2019 in beauty / makeup

Am o nouă obsesie în materie de makeup: tușurile multifuncționale Rimmel Wonder ‘Swipe. În urmă cu două săptămâni, am filmat un clip cu Adina Vlad, care este makeup artist-ul oficial Rimmel London în România. M-a lăsat să-i admir trusa și așa am dat peste tușurile Wonder ‘Swipe. Le-am încercat puțin pe mână și Adina m-a cadorisit cu cinci culori pe care mi le-am ales eu.

Colecția Rimmel Wonder ‘Swipe este disponibilă în 16 nuanțe și îmi și imaginez ce machiaje creative ar putea face cu ele o pasionată de makeup, mai ales că produsul poate fi folosit și ca tuș, și ca fard de pleoape. Eu nu l-am folosit decât o singură dată ca fard.

 Rimmel Wonder 'Swipe

Tușul nu se aplică perfect opac din prima, trebuie insistat puțin, însă rezultatul final merită. De asemenea, trebuie să fiu atentă să nu deschid ochiul larg până nu se usucă, pentru că se transferă în pliul pleoapei, fiind foarte lichide. Dacă nu folosesc o bază de machiaj, are tendința să migreze, mai ales că eu am pleoapele uleioase.

Deși eu sunt obișnuită cu tușurile de tip cariocă, mă descurc foarte bine și cu forma asta de aplicator și am constatat cu uimire că pot să trasez foarte ușor linia și codița, care de obicei îmi dă cele mai mari bătăi de cap.

 Rimmel Wonder 'Swipe

Nuanța mea preferată dintre cele pe care le am este Don’t Be Shook, de altfel singura pe care-am folosit-o și ca fard de pleoape. Sclipiciul pe care-l au face tușurile Rimmel Wonder ‘Swipe cu adevărat speciale. Cine-ar fi crezut că la un moment dat în această viață o să-mi placă sclipiciul?!

 Rimmel Wonder 'Swipe

Poza de mai sus cu swatch-uri nu face deloc dreptate acestui produs; trebuie să le încercați în realitate pentru a surprinde adevărata lor frumusețe. Prețul unui tuș Rimmel Wonder ‘Swipe diferă în funcție de magazin, însă le-am găsit cel mai ieftin pe Notinola 29 de lei.

Share This Post

You Might Also Like

Back to top