X

inscrie-te la newsletter

Șampon și balsam Kerastase Nutritive

July 25, 2016 in beauty / cosmetice

Dacă sunteți cititoare mai vechi ale blogului, probabil că vă aduceți aminte că Kerastase Nectar Thermique a fost unul dintre produsele mele preferate pentru păr o lungă lungă perioadă de timp. După ce am folosit două tuburi, am decis să-mi îndrept atenția și spre alte produse din aceeași categorie, deși cred că m-aș reîntoarce oricând la Nectar Thermique. Și pentru că mi-a plăcut atât de mult acest produs, de vreo lună și ceva, am început să folosesc alte două produse din gama Kerastase Nutritive: șamponul Bain Magistral și balsamul Fondant Magistral. Gama Kerastase Nutritive este destinată părului subțire și foarte uscat. Și ghiciți cum am eu părul…

Iubesc șamponul! Îl iubesc! Se vede clar că este de la un brand high-end. Ceea ce mi-a atras atenția încă de la început este faptul că este un produs foarte concentrat, mai concentrat decât orice șampon pe care l-am folosit eu până acum. Dacă de obicei consum șampoanele de zici că le beau, acesta cred că o să mă mai țină cel puțin vreo două luni. Deși șamponez părul de două ori la fiecare spălare, folosesc foarte puțin produs.

Fiind un produs destinat părului foarte uscat așa cum spuneam la începutul postării, Kerastase Nutritive Bain Magistral a făcut o mare diferență în rutina mea de îngrijire a părului (video în curând). Atât de mare, încât uneori am sărit și peste aplicarea tratamentului Luminoilprodus de bază pentru mine. Lasă părul atât de moale și flexibil și-l simt cu adevărat hrănit. Prețul acestui șampon este de 80 de lei, redus cu 20% pe emag.

Kerastase Nutritive Bain Magistral

Trecând la balsamul nutritiv Kerastase Nutritive Fondant Magistral, am o altă tehnică de a-l folosi decât cea convențională: îl aplic ca pe o mască pe tot părul înainte de șamponare și-l las cât de mult pot. De preferință, cam toată ziua. Și chiar am observat o mare diferență cu această metodă: are timp berechet să acționeze, iar părul uscat pur și simplu se hrănește cu el. A mai încercat cineva metoda asta? Ca și balsam post-șamponare, folosesc un alt produs, tot de la Kerastase, dar despre el o să vă povestesc cu altă ocazie.

Kerastase Nutritive Fondant Magistral

Ați folosit vreun produs de la Kerastase? Ce impresie v-au lăsat? Dacă vă doriți să încercați produsele acestui brand, sunt saloane unde sunt folosite. Așa că dacă nu sunteți pregătite să dați banii pe ele fără să știți despre ce e vorba, puteți încerca varianta asta.

Share This Post

You Might Also Like

Back to top