X

inscrie-te la newsletter

Preferatele lunii septembrie

September 30, 2014 in beauty / cosmetice / makeup

Mi-a plăcut luna asta. Parcă nu a mai fost așa agitată ca restul lunilor din acest an. Mi-am pus la punct niște lucruri în capul meu, mi-am setat anumite priorități și m-am mai liniștit puțin. Concluzia lunii: oricât ai face, pentru unii niciodată nu e de ajuns 🙂

Am descoperit multe produse faine luna asta. Chiar a fost o lună bogată din punctul ăsta de vedere. Pe o parte dintre ele nu o să vi le arăt astăzi, pentru că abia ce le folosesc de câteva zile. Pe restul, le puteți vedea mai jos.

Avo Cocoa Skin Food Mask de la ANDALOU NATURALS – am această mască de față de prin iulie, dar până acum nu și-a arătat puterile miraculoase. Dar pentru că în septembrie am avut tenul un pic cam deshidratat, mi-am dat seama cât de bună e. Este o mască foarte hrănitoare, atât de hrănitoare că după ce o folosesc, nu simt nevoia să-mi mai hidratez tenul și cu altceva. Cred că la iarnă îmi va fi aliat de bază! O puteți cumpăra de aici.

andalou avo cocoa

Loțiune tonică cu acid glicolic de la REVIVA LABS – minunată! Nu vreau să-mi mai lipsească vreodată din rutina de îngrijire a tenului un tonic exfoliant. Face minuni! Este o diferență vizibilă comparativ cu atunci când nu folosesc un asemenea produs.

reviva labs

Ulei demachiant cu mușețel de la THE BODY SHOP – am folosit untul demachiant din aceeași gama și mi-a plăcut (review aici). Deși am fost tentată să-l cumpăr din nou, am vrut neapărat să încerc și uleiul. Îmi place mai mult și cred că voi rămâne la el. Voi reveni cu review.

the body shop cleansing oil

Trusă Sunset de la SLEEK – nici nu mai știu de câți ani am trusa asta, dar știu sigur că a fost prima de la acest brand. Nu obișnuiesc s-o folosesc decât toamna/iarna, așa c-am scos-o de la naftalină. Îmi plac culorile, mai ales cele de pe rândul de jos.

sleek sunset

Mi-am scos și o parte din rujurile de toamnă: Rebel de la MAC, Smitten de la REVLON și Rendez-vous de la CHANEL. Îmi plac toate trei la fel de mult, dar cred că cel mai des l-am folosit pe cel de la Chanel. Are o culoare superbă, este foarte hidratant și neașteptat de rezistent. Face parte din gama Rouge Coco Shine.

rujuri

Nu puteam să nu menționez oja preferată a acestei luni: Power Potion Latex Effect de la LOREAL, care face parte din noua gama Les Grey. Aici puteți vedea cum arată pe unghii.

loreal latex effect

Am și o dezamăgire luna asta, care poate vă va uimi. Mi-au plăcut toate produsele BIODERMA pe care le-am folosit până acum, dar trebuie să spun că noua loțiune micelară Hydrabio m-a dezamăgit. Când am primit-o, m-am gândit că probabil va fi exact la fel cu Sensibio, dar nu a fost așa. Folosesc loțiunile/apele micelare la demachierea ochilor, iar aceasta nu a făcut o treabă prea grozavă. M-am chinuit ceva până mi-am șters tot machiajul de la ochi și nu mi-a plăcut treaba asta. Am renunțat deja la ea și-o voi folosi în alte scopuri.

bioderma hydrabio

La capitolul diverse, pe la începutul lunii, mi-am cumpărat o pereche de ghete albe, de care sunt absolut obsedată! Le-am luat de la Stradivarius și au costat în jur de 170 lei.

IMG_20140928_144558

Am văzut și multe filme, dar dintre toate, cel mai mult mi-au plăcut X-Men (toate părțile), Love Punch și How to train your dragon 2. Nu pot să nu menționez și serialul meu preferat, Dowton Abbey, care a debutat luna asta cu o nouă serie.

Tot în luna septembrie, am început un nou program de exerciții, Body Revolution, tot al lui Jillian Michaels. Din cauză c-am fost foarte stresată anul ăsta și-am și mâncat destul de haotic, am reușit să pun la loc o parte din kilogramele pe care le-am dat jos anul trecut. Nu aș vrea ca la finalul acestui an să simt că mi-am băgat picioarele în toată munca de anul trecut, așa că vreau să trag tare. Ieri am trecut la faza a doua a programului și nu am făcut în viața mea ceva mai solicitant!

body revolution

Și pe final, vreau să vă fac o recomandare: cel mai nou album al celor de la Maroon 5, V. Melodia mea preferată de pe album este Animals, al cărei videoclip tocmai ce a apărut. Vi-l las mai jos:

Să aveți parte de un octombrie însorit, și la propriu, și la figurat!

Share This Post

You Might Also Like

Back to top