X

inscrie-te la newsletter

Max Factor Masterpiece High Definition Mascara

March 14, 2016 in beauty / makeup

Dacă ar fi să aleg un brand pe care-l prefer atunci când vine vorba de rimeluri, acesta ar fi Max Factor. De-a lungul timpului, am încercat câteva rimeluri de la acest brand și, dintre toate, cel mai mult mi-au plăcut False Lash Effect și Masterpiece Max. Le-am și cumpărat pe fiecare dintre ele de mai multe ori, lucru care se întâmplă destul de rar.

Recent am vrut să mai testez și alte rimeluri Max Factor, așa că de data asta am ales Masterpiece High Definition. Dacă vă doriți un rimel care să arate destul de natural pe gene, acesta este potrivit pentru asta. Însă, dacă vă doriți volum și alungire din belșug, nu cred că Masterpiece High Definition excelează la acest capitol.

Max Factor Masterpiece High Definition

Ceea ce m-a atras în primă fază la el a fost periuța din silicon (prefer acest tip de periuță) și faptul că aceasta are formă conică. Forma conică mă ajută foarte mult să prind genele din exterior pentru că le am ușor căzute.

Max Factor Masterpiece High Definition

Atunci când îmi machez ochii foarte simplu, natural, prefer acest rimel pentru că nu încarcă deloc genele. Atunci când folosesc tuș sau creion dermatograf, prefer un rimel ce oferă ceva mai mult volum, așa că folosesc Masterpiece High Definition doar pentru genele de jos. De fapt, îl folosesc zilnic pentru genele de jos, indiferent ce rimel folosesc pe genele de pe pleoapa superioară. Și asta pentru că așa cum am mai spus de nenumărate ori, am genele de jos rare și mi-e foarte greu să folosesc pe ele un rimel ce oferă volum, pentru că mă murdăresc în ultimul hal.

Ceea ce-mi mai place la Masterpiece High Definition este că nu se fărâmițează peste zi și nici nu se întinde. De asemenea, se demachiază foarte ușor. Folosesc în prezent un rimel foarte bun, dar care se demachiază groaznic de greu, chiar dacă nu e rezistent la apă, așa că și acest aspect este important pentru mine.

Max Factor Masterpiece High Definition

Mai am un rimel de la Max Factor pe listă – Max Factor Masterpiece Transform Mascara, așa că aș aprecia dacă mi-ați spune părerea voastră despre el, în cazul în care l-ați încercat.

Share This Post

You Might Also Like

Back to top