X

inscrie-te la newsletter

Mascara L’Oreal Volume Million So Cuture

March 7, 2014 in beauty / makeup

Cred că deja v-ați prins c-am o mică obsesie legată de rimeluri.

De-a lungul timpului, am avut multe dezamăgiri, dar am dat și peste multe rimeluri care mi-au intrat la inimă. Cel despre care o să vorbesc astăzi face parte din a doua categorie. Este noul rimel de la L’Oreal – Volume Million So Cuture, pe care-l folosesc zilnic de o săptămână și ceva. Dintre toate rimelurile pe care le am în acest moment (cred că vreo șapte), acesta îmi place cel mai mult. 

Și să vă zic și de ce. În primul rând, îmi place foarte mult periuța. Deși acum ceva timp, preferam clar periuțele alea din plastic fibros (că altfel nu mă duce capul să le zic), acum le prefer pe cele din plastic din acela țepos. Vă arăt mai jos poză, ca să înțelegeți la ce mă refer. 

Am senzația că dacă trag linia și fac o medie, dintre toate rimelurile folosite în ultimii ani, cele cu o asemenea periuță mi-au plăcut cel mai mult (vezi Boombastic de la Gosh și cele două rimeluri de la Max Factor despre care-am tot vorbit). Mi se pare că separă mai bine genele și aplică produsul mai uniform. Așa este și-n cazul lui So Cuture: separă genele și nu le lipește între ele. Evident că dacă aplic mai mult de două straturi, genele încep să se lipească între ele, așa că evit acest lucru. 

Volumul și alungirea pe care le oferă acest rimel sunt tot ceea ce-am nevoie în acest moment. Ceea ce-mi place însă cel mai mult la acest rimel este faptul că ține genele curbate toată ziua. Foarte foarte rar se întâmplă acest lucru la un rimel care nu este rezistent la apă. În primele zile nici nu am sesizat acest lucru, pentru că nu mă așteptam să aibă efectul ăsta. 

De asemenea, nu cad bobițe din el pe obraz și nu se întinde pe parcursul zilei. Ceea ce-am observat însă este că se demachiază o idee mai greu decât rimelurile pe care le folosesc eu în mod obișnuit. Un alt aspect ar fi că nici ăsta nu mă ajută cu privire la problema mea constantă pe care o am cu genele de jos, cum veți vedea și din poza de mai jos. Așa că folosesc So Cuture pe genele de sus, iar pe cele de jos rămân la cel de la Clinique, despre care-am scris aici.

Mi-e din ce în ce mai greu să fac review-uri la rimeluri, că am senzația uneori că sunt ca o moară stricată. Da, e bun, oferă volum, alungește bla-bla-bla. Să nu aveți impresia că toate rimelurile pe care le-am folosit, mi-au și plăcut. Săptămâna viitoare chiar voi scrie despre unul care m-a dezamăgit cumplit. 

Acestea fiind zise, vă doresc un week-end minunat și mai ales un 8 martie de vis. Să vă simțiți iubite și prețuite și să primiți o tonă de flori! Pentru că meritați!

Share This Post

You Might Also Like

Back to top