X

inscrie-te la newsletter

L’Oreal Color Riche L’Extraordinaire

March 18, 2014 in beauty / makeup

 

L’Oreal a lansat de curând o nouă colecție de rujuri lichide, Color Riche L’Extraordinaire, care au la bază un amestec de uleiuri.

Aceasta conține 11 nuanțe și-am pus și eu mâna pe una dintre ele: 304 Ruby Opera. La începutul lunii martie, am fost la o ședință foto organizată de cei de la L’Oreal împreună cu Beauty District și domnișoara care m-a machiat m-a dat cu acest ruj. Mi s-a pus pata pe el de-atunci și-am avut norocul să-l și primesc. 

Nu este o culoare pe care-aș purta-o la birou, spre exemplu, și nu pentru că este roșie (port roșu pe buze și la birou), ci pentru că este foarte lucioasă și mi se pare un pic prea mult pentru zi. Pentru un eveniment special sau pentru seară, mi se pare însă un ruj foarte potrivit. De asemenea, nu m-aș pupa dată fiind cu acest ruj, pentru că aș risca să mi se întindă pe toată fața :)) Având o consistență uleioasă, se întinde destul de ușor. Și-aș mai recomanda folosirea unui creion de conturare, pentru că are tendința să intre în micile crăpături din jurul buzelor și creează un aspect inestetic. Cel puțin așa se comportă această nuanță pe care eu o am. E foarte posibil ca cele deschise să nu aibă această problemă. 

Mai jos o să vă arăt o poză făcută la evenimentul respectiv de către Diana, în lumină artificială, și una făcută in house, în lumină naturală. 

Prețul unui ruj din această colecție este în jur de 60 de lei și, așa cum vă spuneam la început, se găsește în 11 nuanțe.

Share This Post

You Might Also Like

Back to top