X

inscrie-te la newsletter

The Face Shop Light Cleansing Oil

April 10, 2017 in beauty / cosmetice

Folosesc uleiuri pentru demachiere de aproape trei ani de zile și pentru mine este cea mai simplă și eficientă metodă. Și pentru că produsele cosmetice coreene cunosc în prezent un puternic val de popularitate, mi-am cumpărat și eu de pe iherb primul meu ulei coreean – The Face Shop Light Cleansing Oil.

Înainte de folosirea uleiului, îmi demachiez ochii separat cu un demachiant bifazic. Însă, atunci când mă machiez foarte puțin sau când mi-e lene, uleiul este singurul produs pe care-l folosesc pentru demachiere. În cazul uleiului The Face Shop Light Cleansing Oil, folosesc două pompițe și apoi îmi masez tenul, până se dizolvă tot machiajul. Uneori emulsionez cu puțină apă călduță, însă, de cele mai multe ori, îl folosesc singur. După aceea, cu ajutorul unui prosopel umezit, șterg produsul de pe ten și apoi trec la curățarea lui. Nu folosesc uleiul decât dacă m-am machiat în ziua respectivă. În rest, folosesc doar un gel de spălare.

Ceea ce-mi place la uleiurile pentru demachiere este că elimină orice urmă de machiaj, indiferent de cât de rezistent ar fi acesta. Sunt foarte bune de folosit și la spălarea pensulelor sau burețeilor cu care am folosit produse de machiaj cremă. Spre exemplu, întotdeauna folosesc un ulei pentru spălarea pensulei de fond de ten și curăță muuuult mai bine decât dacă folosesc gel, șampon sau orice alt produs de genul.

The Face Shop Light Cleansing OilThe Face Shop Light Cleansing Oil este destinat tenului mixt și gras, însă eu l-am folosit fără nicio problemă și când am avut tenul uscat și deshidratat și nu mi l-a uscat și mai rău decât era. Nu am simțit niciodată că mă ține pielea după ce l-am folosit.

The Face Shop Light Cleansing Oil este foarte lichid, ceea ce poate fi enervant dacă începe să se scurgă printre degete. Eu cel puțin urăsc senzația asta! Însă, aspectul ăsta poate fi și unul pozitiv, pentru că face ca produsul să fie foarte spornic și se consumă destul de greu.

Ceea ce trebuie avut însă în vedere este că are în componență și parfum. Este ultimul ingredient din listă, deci o cantitate foarte mică. Însă, dacă vă știți cu pielea extrem de sensibilă sau că reacționează nașpa la produsele ce conțin parfum, poate ar fi indicat să evitați acest ulei. Pe mine nu mă deranjează absolut deloc și nu mi-a cauzat nicio problemă, nici măcar la ochi, care sunt destul de sensibili și e primul loc care suferă din cauza produselor nepotrivite. Ba chiar îmi place mirosul lui delicat, deloc puternic. Atâta timp cât este un produs care stă destul de puțin pe ten, nu are timp să-și facă de cap.

Ca și concluzie, The Face Shop Light Cleansing Oil este un produs de care sunt mulțumită, însă nu mă văd cumpărându-l din nou. Sunt uleiuri demachiante foarte bune și la noi pe piață și cred c-o să mă limitez la ele. Și câteva exemple ar fi uleiul micelar demachiant de la Vichy, cel de la Balea, The Body Shop. The Face Shop Light Cleansing Oil este disponibil pe iherb, la prețul de 45,27 lei, pentru 150 mililitri de produs. Al meu a ajuns cu pompița ruptă, dar nu mă incomodează absolut deloc.

Share This Post

You Might Also Like

  • Gabriela Pana

    Ma incanta ideea de demachiere a tenului cu ulei pentru demachiere

  • Mihaela Mihalache

    Eu mi-am luat crema cu protectie solara SPF40 PA+++ de la ei si imi place foarte mult. Am ten gras si e prima crema de protectie pe care o iubesc pentru ca nu o simt deloc. Da, are alcool in compozitie, dar mai bine sa folosesc ceva care imi place si nu-mi incarca fata, decat sa stramb mereu din nas.

    • Mă bucur că te înțelegi așa bine cu ea! Eu evit alcoolul în produsele de îngrijire a tenului, că și-așa are tendință spre deshidratare.

  • Mie-mi place maxim uleiul de la DM. Pe langa ca topeste orice urma de machiaj (si eu ma machiez full face zilnic), e si ieftin – 14 lei. Dar cel mai mult imi place ca-l intind pe fata ulei, isi face treaba, iar la contactul cu apa se face ca un lapte si se limpezeste f bine, fara sa lase tenul uns. Imi place Vichy, dar parca tot Balea e mai bun.

    • Îmi place și mie cel de la Balea, deși nu l-am mai folosit de ceva vreme. Ajung destul de rar la DM și nu am niciunul pe langa mine

Back to top