X

inscrie-te la newsletter

Două produse The Ordinary noi în rutina mea de îngrijire a tenului

May 4, 2017 in beauty / cosmetice

Abia ce-am postat clipul cu rutina mea de îngrijire a tenului și vă spuneam acolo că am multe produse The Ordinary pe wishlist, dar că nu mă pot decide către ce anume să mă îndrept. După ce am studiat intens problema, mi-am restrâns lista la doar șase. La câteva zile după ce am postat clipul respectiv, am ajuns la Farmacia Tei și mi-am cumpărat două dintre ele, pe care le-am introdus rapid în rutina mea.

Primul este The Ordinary Alpha Arbutin 2% + HA, pe care l-am ales pentru tratarea petelor solare. Arbutina este un inhibitor de melanină și ajută la uniformizarea nuanței tenului și, totodată, la tratarea și prevenirea petelor solare. De asemenea, reprezintă o alternativă pentru hidrochinonă, care este cunoscut ca fiind cel mai eficient ingredient pentru tratarea melasmei. Însă, eu am folosit în trecut un produs pe bază de hidrochinonă și nu am văzut mare lucru, așa că m-am gândit să încerc și acest produs de la The Ordinary.

The Ordinary Alpha Arbutin 2% + HA mai conține acid hialuronic (care cred că știe cam toată lumea ce face) și acid lactic, un alt ingredient care mie-mi place mult și care este un acid exfoliant alfa-hidroxi. Am introdus deja acest produs în rutina mea și-l folosesc în fiecare zi, atât dimineața, cât și seara. Până acum, numai de bine! Îmi place mult consistența lui de gel și cum se aplică și absoarbe în piele. Dar, revin cu review detaliat fie aici pe blog, fie pe canalul de YouTube

După ce am încercat The Ordinary Vitamin C Suspension 23% + HA Spheres 2% și nu m-am înțeles cu el din cauza consistenței dubioase și nu numai, am decis să cumpăr The Ordinary Magnesium Ascorbyl Phosphate 10%. Magnesium Ascorbyl Phosphate este un derivat al vitaminei C și, folosit în concentrație de minim 5%, ajută la uniformizarea culorii tenului și-i oferă luminozitate. Dintre toți derivații vitaminei C, MAP este cunoscut ca fiind cel mai eficient. De asemenea, crește nivelul de hidratare a pielii și o calmează.

 The Ordinary Vitamin C Suspension 23% + HA Spheres 2%

Folosesc aceste două produse doar de câteva zile și evident că nu poate fi vorba de rezultate. Oricum, în cazul acestor tipuri de tratamente, este necesară folosirea lor regulată o perioadă mai îndelungată pentru a vedea rezultate notabile. Așa că ne auzim peste câteva luni să vedem ce și cum.

În altă ordine de idei, așa cum vă spuneam la început, mai am alte patru produse The Ordinary pe wishlist: Caffeine Solution 5%+EGCG, Glycolic Lotion 7% Toning Solution, AHA 30% + BHA 2% Peeling Solution și Argireline Solution 10%. Asta fără fondurile de ten și primerele pentru machiaj, dar alea sunt altă poveste. Dacă ați încercat vreunul dintre aceste produse (sau orice altceva de la TO), poate-mi spuneți și mie cum vi se par.

PS: Nu știu ce se întâmplă cu wordpress-ul în această minunată zi, însă când încarc pozele în site, le schimbă calitatea.

Share This Post

You Might Also Like

  • Alexandra Nacu

    Serul cu niacinamide 10% și zinc 1% mi se pare genial! Pe lângă faptul că ajută la matifiere mi se pare că ajută și la vindecarea pustulelor.
    Mă bucură când postezi review-uri despre skincare!

    • Momentan nu-l am pe listă pentru că am niacinamidele de la Paulas Choice. Dar după ce-l termin pe ăsta, cine știe. Am auzit foarte multe fete mulțumite de cel de la TO.

  • Va trebui sa imi cumpar si eu cateva produse de la TO, dar poate prin iulie.
    Mi-e si putin teama sa incerc produse de genul asta, retionizi si acizi…pentru ca nu stiu cum reactioneaza tenul…mi-e teama nici sa nu dau gres in utilizarea lor…in modul de aplicare si ordine si toate cele…

    • Dacă te documentezi bine înainte, nu are de ce să-ți fie teamă. În afară de asta, găsești la ei pe site și pe Victoriahealth exemple de rutine cu produsele lor. Plus că poți să le dai mail să-i întrebi, că am înțeles de la alte fete că sunt foarte receptivi.

Back to top