X

inscrie-te la newsletter

Dezamăgiri de pe iherb.com

June 2, 2014 in beauty / cosmetice

Pentru că mi-ați cerut să vă povestesc și despre produsele cumpărate de pe iherb.com care m-au dezamăgit de-a lungul timpului, astăzi o să vă îndeplinesc dorința. Majoritatea produselor cumpărate de pe acest site mi-au plăcut, însă unele dintre ele nu s-au ridicat la nivelul așteptărilor. 



Xyli-White Toothapaste Gel de la Now Foods – nu mi-a plăcut absolut deloc pasta asta de dinți și o mai am și acum, deși am cumpărat-o acum o sută de ani. Acum doi ani, ca să fiu mai exactă. Motivul pentru care nu m-a mulțumit este că senzația pe care mi-a lăsat-o a fost că nu curăță deloc dantura. De fiecare dată după ce-o foloseam, simțeam nevoia să mă mai spăl o dată. – link



Restorative Biotin Pure Natural Shampoo de la Jason Natural – cel mai prost șampon pe care l-am avut în viața mea! Știu că sună dur, dar pe cuvânt că n-am mai întâlni asemenea șampon. L-am folosit de câteva ori și de fiecare dată, mi-a lăsat părul mai rău decât înainte de-a mă spăla: încâlcit și înăcleiat în ultimul hal. I l-am dat și unei prietene să-l încerce și fix aceeași părere a avut-o și ea. Până la urmă l-am folosit la spălatul pensulelor de machiaj, așa cum fac cu toate șampoanele care nu-mi plac. – link



The Original Mint Julep Mask de la Queen Helene – o mască destul de lăudată în blogosferă, care pe mine nu m-a surprins în niciun fel. Nu pot spune că m-a dezamăgit, dar nici n-am simțit să mă ajute în vreun fel. Mai am și acum din ea, dar nu cred c-o s-o mai folosesc vreodată. I-am făcut review aici. – link



Refining Pore Vitamin A Mask de la Derma e – am văzut că acum i-au schimbat denumirea în Anti-Wrinkle Vitamin A Glycolic Mask. Nu știu însă dacă i-au schimbat și formula. Cert este că mie masca asta mi-a făcut mult rău de fiecare dată când am folosit-o. Mi-a iritat tenul și nu a avut niciunul din rezultatele pe care le promite. Puteți citi mai multe despre ea aici. – link 



Mud Pack Masque with Natural English Clay de la Queen Helene – o altă mască de la acest brand care m-a dezamăgit. De obicei, nu fug de produsele care conțin parfum dacă e pe la coada listei, dar masca asta cred că e full de parfum. De cum am deschis-o și-am adulmecat-o, am știut că n-o să-mi placă. Și așa a fost. Doar de vreo două-trei ori m-am dat cu ea, dar de fiecare dată m-am iritat. Știu că exagerez, dar numai cât îi simțeam mirosul, parcă simțeam că mă umplu de bube. – link



Chamomile Replenishing Shampoo de la Nature’s Gate – un alt şampon care m-a dezamăgit. În afară de faptul că simțeam ca nu-mi curăță părul bine, am făcut și mătreață de la el. Acum îl folosesc pentru spălatul pensulelor, dar nici măcar la asta nu mi se pare bun – link

Zilele următoare voi reveni cu review-uri la produsele luate cu ocazia ultimei comenzi (link). Tot ceea ce vreau să vă spun este c-am dat lovitura! :)) Vă pup și săptămână ușoară! 

Share This Post

You Might Also Like

Back to top