X

inscrie-te la newsletter

Comandă iherb.com

June 23, 2016 in beauty / cosmetice / makeup

Nu am mai făcut o comandă pe iherb de cel puțin șase luni de zile. Practic asta e prima comandă pe anul 2016 și s-a întâmplat pentru că-mi doream musai să încerc câteva produse de care eram curioasă și pentru că nu mai aveam niciun burețel konjac. Nu sunt decât patru produse, dar sunt foarte entuziasmată de toate. Dacă ați încercat vreunul dintre ele, vă rog spuneți-mi în comentarii ce impresie v-a lăsat.

Și pentru că așa cum am spus am rămas fără burețelul EcoTools pe care-l foloseam de o grămadă de timp, am vrut să-mi cumpăr măcar două rezerve. Dar bănănăind așa pe site, am descoperit că mai sunt astfel de bureței de spălare a feței și de la alte branduri, unul dintre ele fiind Andalou Naturals. Eu am mai avut produse de la acest brand și am fost foarte mulțumită de ele. Așa c-am decis să-mi iau un set de doi bureței It’s OK to be Sensitive Konjac Facial Sponge Duo. Prețul este de 27,68 lei, adică mai avantajos decât cel de la EcoTools, cu atât mai mult cu cât sunt doi.

Un produs pe care voiam mult să-l încerc datorită review-urilor pozitive pe care le-am tot citit este Missha M Perfect Cover BB Cream. Am fost puțin dezamăgită când l-am scos din cutie și-am văzut că tubul este gol aproape jumătate. Trecând peste acest mic inconvenient, nuanța pe care-am ales-o este Light Beige și m-a încântat că are și SPF 42/Pa+++, ceea ce e minunat pentru vară. Am și apucat să-l folosesc azi și ca primă impresie mi se pare că este cumva gri ca și nuanță, dar se adaptează imediat culorii pielii. O să-i fac review la momentul potrivit, după ce-l mai folosesc o perioadă. Prețul lui este de 41,78 lei, pentru 50 de mililitri (cică).

Despre uleiul de marula am aflat relativ recent și nu l-am mai încercat până acum. Are numeroase beneficii pentru piele și intenționez să-l folosesc la masajul facial. Mie-mi place ca o dată sau de două ori pe săptămână – în funcție de cum am timp – să-mi masez tenul cu ajutorul unui ulei. Așa că mi-am cumpărat Marula Oil Treatment de la Acure Organics și sunt foarte curioasă de cum va răspunde tenul meu la el. Prețul lui este de 55,44 lei, pentru 30 de mililitri.

Și ultimul produs din această comandă este Enlighten Serum Tumeric + C de la Andalou Naturals. Motivul pentru care l-am cumpărat este că are un rating de cinci stele pe Beautypedia datorită faptului că are ingrediente foarte bune în compoziție și cu ajutorul lui sper să mi se mai deschidă petele solare pe care le am pe ten (conține vitamina C care are această proprietate). Mi-am pus mari speranțe în acest serum! Prețul lui este de 81,37 lei, pentru 32 de mililitri.

Deși nu este o comandă mare, sunt foarte entuziasmată de toate produsele și abia aștept să le încerc pe toate. Voi reveni cu review-uri pentru fiecare dintre ele. Dacă sunteți la prima comandă pe iherb, poate vă ajută această postare.

Share This Post

You Might Also Like

Back to top