X

inscrie-te la newsletter

Ce iau cu mine în vacanță

March 10, 2013 in beauty / cosmetice / makeup

Săptămâna viitoare pe vremea asta voi fi în Anglia. N-am mai fost în Anglia de prin 2008, așa că abia aștept să revăd Londra și împrejurimile. Nu voi sta în Londra, ci în Reading, un oraș destul de mare la 30 de minute de mers cu trenul. N-am mai fost niciodată aici, dar prietena mea cea mai bună, care de curând s-a mutat acolo, îmi povestește mereu cât de minunat e orașul. 
Bineînțeles că n-o să vă părăsesc în săptămâna cât voi sta plecată și, sper eu, să reușesc să scriu în fiecare zi. Pe pagina de Facebook voi fi foarte activă și o să postez o grămadă de poze. Ceea ce-mi doresc este ca și aici pe blog, la finalul fiecărei zile de bănănăit prin oraș să fac o postare în care să vă arăt ce chestii intersante am văzut și am făcut. 
Intenționez bineînțeles să mă dezlănțui prin magazine. Pentru a reuși să-mi strâng bani pentru Anglia, n-am mai intrat într-un magazin din luna decembrie. Și vaaaai cât de greu mi-a fost! Dar sper să fi meritat efortul și la întoarcere să vă arăt multe lucruri drăguțe pe care mi le-am cumpărat. De asemenea, pe data de 6 aprilie blogul va împlini două primăveri și voi veni de acolo cu câteva lucruri drăguțe și pentru voi. 

Haideți că deja am aberat destul și nu acesta este scopul acestei postări. Scopul este să vă arăt ce voi căra după mine în bagaje în materie de cosmetice și machiaje. Pentru că mă super-panichez dacă nu am totul pus la punct din timp, astăzi m-am apucat de făcut liste cu ceea ce-o să iau cu mine și am reușit și mi-am pus la punct trusa de machiaje și de cosmetice. Și o să vă arăt mai jos exact ce voi lua cu mine. Adică nu știu dacă exact, că sunt convinsă că în ultima zi o să mi se mai năzare mie că lipsește ceva. 

Acestea sunt bocceluțele: 

Și voi începe cu cosmeticele, care mi-au încăput toate într-o singură gentuță. Nu am pus gel de duș, șampon, cremă de corp si chestii de genul ăsta, pentru că voi sta la prietena mea și sunt convinsă că voi găsi la ea cele necesare.

soluție micelară Bioderma Sensibio pentru demachiatul ochilor. Nicicum nu aș putea să renunț la ea.

gel de curățare Enzyme Cleansing Gel de la Mario Badescu – îl folosesc deja de aproape o lună și-l ador. Miroase a banane.

tonicul Rose Sauvage de la Born to Bio este foarte recent intrat în rutina mea de îngrijire a tenului și-l voi lua cu mine să vedem cum se comportă.

crema de față cu FPS 30 de la Peter Thomas Roth – găsiți review aici

tratamentul zilnic cu AHA 5% de la Paula’s Choice

crema hidratantă Bioliv de la Cosmetic Plant – tot recentă intrată în rutina mea, această cremă îmi place până acum și, pentru că intenționez să-i și fac cândva review, o voi lua cu mine s-o testez 

cremele de ochi Redermic de la La Roche-Posay și cea cu acid glicolic de la Mario Badescu; prima pentru zi și a doua pentru noapte

– pentru că de fiecare dată când schimb aerul tenul meu o ia razna, voi lua la mine și tratamentul local pentru coșuri Normaderm Hyaluspot de la Vichy și crema purifiantă Sebium Global de la Bioderma, despre care am citit și că este o excelentă bază de machiaj

antiperspirantul meu preferat Crystal (travel size) și crema de mâini cu arnică de la Yves Rocher

Când a venit vorba de machiaje, mi le-am împachetat în două gentuțe foarte practice de la Peggy Sage: una pentru produsele de față și buze și una pentru cele de ochi. De asemenea, voi lua și pensule, dar nu le-am pozat pe toate, întrucât unele sunt la spălat. 

Gentuța de față conține: 

produse pentru buze: creion Farmasi 203, balsam Madre Bees, Revlon Just Bitten Kissable Balm Stains (Darling, Sweetheart, Smitten) și rujul meu preferat din acest moment pe care l-am primit de mărțișor de la Dara, MAC Rebel.

pensule Real Techniques – blush brush, setting brush și pointed foundation brush. Pe prima o folosesc la contur, a doua pentru pudra de fixare a anticearcănului și a treia pentru iluminatorul cremă.

– pentru obraji voi lua blush-ul meu preferat din ultima perioadă MAC Peachykeen, bronzerul Golden & Gorgeous de la No7 și iluminatorul Jemma Kidd. Puteți citi despre blush aici și despre colecția mea de iluminatoare aici

fond de ten Revlon Colorstay Whipped – review aici

anticearcăn Maybelline Age Rewind – review aici

primer pentru ochi Too Faced

pudră MAC Mineralize Skinfinish Natural pe care o aplic în zona T – review aici

Bannana Luxury Powder de la Ben Nye pe care am depozitat-o într-o cutie de la o pudra terminată de la Laura Mercier și pe care o folosesc pentru fixarea anticearcănului

pensulă kabuki de la Real Techniques

Gentuța pentru ochi: 

– cele două truse de la Urban Decay, Naked și Naked 2 – review aici

– fardul meu de ochi preferat MAC Satin Taupe – review aici

rimel False Lash Wings de la L’Oreal, pe care-l prefer pentru genele de jos – review aici

rimel Volume Million Lashes Excess tot de la L’Oreal 

rimel The Rocket Volume Express de la Maybelline– acesta este waterproof și cum știm cu toții că vremea din Anglia nu este dintre cele mai prietenoase, cred că-mi va fi de mare ajutor

– pentru sprâncene, kit-ul de la Essence

– fluidline-ul meu preferat MAC Blacktrack

– și câteva pensule 

Așa cum vă spuneam mai sus, mai rămâne să-mi pun la punct și trusa cu restul de pensule pe care le voi mai lua cu mine, imediat după ce le voi spăla pe toate. Probabil că voi mai lua încă un blush, însă deocamdată nu m-am hotărât pe care anume. Mă gândesc la unul cremă, ca să am mai multe opțiuni. 
Ce-a fost mai ușor am terminat; la haine și încălțăminte va fi cu mult mai greu să mă hotărăsc ce și cum. 
Acestea fiind spuse, vă doresc un week-end minunat în continuare! 

Share This Post

You Might Also Like

Back to top