X

inscrie-te la newsletter

3 reguli pentru a scăpa de grăsime

March 14, 2015 in dieta / lifestyle


Mihai a pregătit pentru voi o nouă postare care sper să vă ajute în lupta pentru un stil de viață sănătos, pe care puteți s-o citiți mai jos. Mai exact, reguli pentru a scăpa de grăsime.

Prima regulă atunci când vrei să scapi de grăsimea de pe corp este să eviți cu orice preț fluctuațiile mari ale nivelului de insulină. Singurul mod prin care poți face asta este eliminarea alimentelor cu indice glicemic ridicat, zaharuri simple și făinoase (inclusiv faimoasele cereale cu lapte de la micul dejun). Motivul pentru care ni se face atât de repede foame după ce mâncăm ceva dulce și acela pentru care cu cât mâncăm dulce mai mult, cu atât pofta devine și mai mare este foarte simplu: valul de insulină declanșat în momentul în care este detectat nivel ridicat de zahăr în sânge este atât de puternic, încât ajunge ulterior să scadă chiar sub limita normală. Atunci avem acea senzație de moleșeală și de poftă și mai mare de zahăr. Într-adevăr, atunci ne cere organismul ceva dulce, dar doar pentru că l-am stimulat cu zahărul inițial. Modalitatea prin care putem menține un nivel constant de zahăr în sânge și, prin urmare, un nivel constant scăzut de secreție de insulină, este nu prin eliminarea aproape în totalitate a carbohidraților (o mare greșeală întâlnită în diete precum Atkins sau Dukan), ci prin folosirea carbohidraților complecși, a alimentelor cu multe fibre, cu indice glicemic mic. Și aici ne referim la tot ce înseamnă legume, salate, orez integral, pseudo cereale (hrișcă, quinoa, amaranth, mei), linte, năut, brocoli, conopidă, varză, fasole, mazăre, porumb și lista poate continua.

A doua regulă în slăbire este să limităm cantitatea de fructoză. Acest tip de carbohidrat simplu reprezintă excepția de la regulă, pentru că nu determină nici o reacție insulinică, de aceea are și un indice glicemic foarte scăzut. Până aici pare super, doar că fructoza este metabolizată exclusiv în ficat sub formă de glicogen hepatic, iar ficatul, având nevoie de foarte puțin glicogen, spre deosebire de mușchi, va fi imediat saturat și excesul va fi transformat automat în grăsime.

Fructoză găsim din plin în tot ce înseamnă fructe dulci, de aceea când vine vorba de fructe sănătoase ne referim în special la gref, kiwi, lămâie, mere granny smith, pomelo, fructe de pădure, fructe acre în general. În nici un caz nu trebuie să bem sucuri naturale de fructe, mai ales dulci, pentru că eliminând fibrele, aceste sucuri se vor absorbi și mai repede sub formă de grăsime. Zahărul rafinat reprezintă o combinație de 50% fructoză și 50% glucoză, de aceea indicele său glicemic este mai scăzut decât cel al glucozei în variantă liberă.

Dacă tot suntem la capitolul ce trebuie evitat, a treia regulă presupune eliminarea grăsimilor vegetale polinesaturate, adică exact grăsimile considerate până nu demult foarte sănătoase. Aceste grăsimi sunt dăunătoare din multe puncte de vedere. În formă solidă formează grăsimile trans hidrogenate, conțin Omega 6 pro inflamator în exces, devin toxice la temperaturi înalte, oxidează și râncezesc rapid, cresc colesterolul rău și trigliceridele. Primul pe listă aici este uleiul de floarea soarelui.

După ce am stabilit că trebuie să eliminăm zaharurile simple, făinoasele și uleiurile vegetale polinesaturate, trebuie să vedem ce ne mai rămâne de mâncat și cu ce putem să le înlocuim. Avem o paletă foarte largă de alimente sănătoase foarte benefice: carbohidrați complecși cu indice glicemic scăzut, fructe mai puțin dulci, grăsimi sănătoase (saturate și mononesaturate) din surse vegetale  măsline, cocos, avocado, palmier) și din surse animale (unt, untură, ouă, smântână, brânzeturi grase) și proteine în special animale, carnea (porc, vită, curcan, vânat) fiind pe primul loc.

Dacă vreți să aflați mai multe despre acest subiect, îl găsiți pe Mihai și pe site-ul lui https://www.antrenorfitnessladomiciliu.ro/.

Share This Post

You Might Also Like

Back to top